Centrul Chinezesc de Recuperare pentru Diabet - Articole

TRATAMENTUL INSOLIT AL DIABETULUI COMPLICATIILOR SALE



INTERVIU CU Dr. WANG MING JIU, SPECIALIST ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ CHINEZĂ ŞI TRATAMENTUL BOLILOR CRONICE PRIN METODE NATURISTE
1 Aţi ajuns destul de cunoscut pe piaţa românească în tratamentul diabetului. Cu ce experienţă aţi venit din China în acest domeniu ?
Am lucrat în China în Centrul chinez de Recuperare şi Cercetare din Beijing, încă de la înfiinţarea lui în anul 1984, la început ca medic specialist în medicină tradiţională, apoi ca adjunct al secţiei de Medicină tradiţională chineză. În acest centru cu 1500 de paturi, se efectuau tratamente de recuperare pentru pareze, hemiplegii, paralizii, complicaţii ale diabetului ca: retinopatii diabetice, nevropatii, cardiopatie diabetică, insuficienţă renală pe fond diabetic, etc. Cel mai important lucru pe care vă rog să-l menţionaţi aici, este că medicina tradiţională chineză nu urmăreşte tratarea unei anumite afecţiuni, ci tratarea organismului bolnav ca un întreg şi în primul rând restabilirea echilibrului yin-yang, ţinându-se cont foarte mult de teoria celor cinci elemente (lemn, foc, pământ, metal, apă), elemente care corespund organelor interne, care pot fi afectate reciproc în cazul unui tratament neadecvat care urmăreşte efectele bolilor şi nu cauzele lor.

1 Cum şi când aţi ajuns la modalitatea de tratament actuală ?
Acest tip de tratament este nou, adică apărut din anul 2000, când un inventator chinez a realizat un aparat menit să trateze diabetul şi să prevină complicaţiile acestuia. La început a fost popularizat în anul 2002, când a apărut în diverse clinici pentru tratarea diabetului din toate provinciile Chinei. Testele clinice din China au demonstrat faptul că peste 93 % din pacienţii bolnavi de diabet care au folosit aparatul pentru tratament, au revenit la un mod de viaţă normal, fără a mai avea nevoie de administrarea de produse medicamentoase sau insulină şi cel mai important lucru au reuşit să prevină apariţia de complicaţii. În special suferinzii de probleme circulatorii, ulcere varicoase greu vindecabile, impotenţă, afecţiuni ale prostatei şi retinopatii, au reuşit să rezolve aceste probleme în proporţie de 99 %.

2 Cât de răspândită este această metodă în China ?
Aşa cum v-am spus mai înainte, în China metoda este cunoscută de către majoritatea medicilor tradiţionalişti şi în special de către medicii din centrele de tratare a diabetului, care au curajul să afirme că tratamentul diabetului şi refacerea organismului persoanelor suferinde de diabet nu mai constituie o problemă.

3 Cum aţi ajuns în România ?
În anul 1993 am fost invitat de către un spital din Leningrad pentru a efectua tratamente prin acupunctură şi reţete tradiţionale chinezeşti în special din plante şi extracte naturale. Iniţial am fost trimis acolo pentru a-l înlocui pe un coleg din Nanning care fusese detaşat acolo înainte, şi care trebuia să se întoarcă acasă. La început pacienţii pe care îi aveam şi care fuseseră trataţi şi de medicul dinainte erau în număr de 10-12 pe zi. După câteva luni numărul pacienţilor a crescut la peste cincizeci pe zi. Nu am putut lucra acolo decât un an, pentru că am fost invitat în România de către un prieten care era deja aici şi în felul acesta am fost nevoit să părăsesc Rusia pentru a mă stabili în România. Aici am găsit oportună deschiderea acestui centru de recuperare pentru diabetici, în primul rând pentru că sunt prieten bun cu inventatorul aparatului şi cunosc foarte bine efectele acestui aparat, iar în al doilea rând pentru că aparatul este deja cunoscut aici, mulţumită faptului că sunt români, persoane publice care au folosit acest aparat cu succes şi care l-au popularizat deja într-un mod dezinteresat. Sunt convins că în felul acesta pot fi ajutaţi să se refacă un mare număr de suferinzi şi pot fi reveni la o viaţă normală.

4 Ce pacienţi aţi avut şi cât aţi tratat în activitatea dvs. ?
Dacă este vorba de tratament în general, am tratat mai multe feluri de pacienţi, în special prin acupunctură şi plante medicinale sau extracte naturale. Ca număr de pacienţi trataţi personal de mine, pot estima un număr de peste o mie de pacienţi, iar dacă vă referiţi la diabetici, timpul de când am început tratamentele pentru această afecţiune fiind relativ scurt, numărul persoanelor care au urmat sau urmează tratamentele recomandate de mine, sunt în jur de trei sute.

5 Tratând diabetul, în fapt o boală foarte complicată, trataţi şi alte boli ?
Cu riscul de a ne repeta, diabetul în concepţia medicinei tradiţionale chineze nu trebuie tratat separat, ci prin intermediul folosirii aparatului, a administrării de reţete din plante, se urmăreşte reglarea funcţiile tuturor organelor interne. Există un tratament general, mai simplu, folosit pentru majoritatea pacienţilor, şi altul mai complex, prin care reţetele pot fi diferite de la pacient la pacient, în funcţie de simptomele fiecăruia şi de complicaţiile apărute. În principal centrul nostru, fiind foarte mic, în această fază nu poate aborda şi tratarea altor afecţiuni.

6 Ce cazuri spectaculoase de tratament aţi avut ?
Nu ştiu dacă pot numi ca spectaculoase cazuri de pacienţi care înainte de tratament făceau injecţii cu insulină, însă nivelul insulinei era de peste 250, iar acum nu mai fac injecţii cu insulină şi nivelul glicemiei este în limite normale. Mai avem o pacientă de 50 de ani care s-a prezentat cu tulburări grave ale vederii şi dureri foarte mari într-un picior din cauza proastei circulaţii, iar după o lună de tratament vederea i s-a îmbunătăţit considerabil, iar la mers (după cum a spus dânsa personal că se simte) este ca o tânără de 20 de ani.
După câteva luni de când Centrul nostru funcţionează, avem câteva zeci de cazuri care au redus considerabil dozele de insulină şi alte cazuri care nu mai iau medicamente pentru diabet, dar au ajuns la un nivel normal al glicemiei. Mai avem în tratament un pacient care a venit la consultaţie cu o rană de 4 cm în talpa dreaptă de peste doi ani şi căruia i se recomandase amputarea piciorului, iar în urma tratamentului cu aparatul asociat cu administrarea de pilule pe bază de plante şi aplicarea externă a unei pudre din plante, piciorul a început să se încălzească, rana s-a micşorat (din interior ţesutul a început să se refacă), iar noi estimăm că în decurs de o lună – o lună şi jumătate să fie restabilit complet. De asemenea pacientul respectiv a redus dozele de insulină şi se apropie de eliminarea completă a acesteia. Şi exemplele pot continua…

7 Ce planuri de viitor aveţi în îmbunătăţirea tratamentelor ?
În viitorul apropiat intenţionăm să aducem din China mai multe feluri de medicamente naturiste sau suplimente tonice, care nu pot fi găsite pe piaţa românească şi care sunt indispensabile acestui tip de tratament pentru refacerea şi organismului şi înlăturarea complicaţiilor. Vom încerca să şi producem acest gen de produse, la preţuri mai mici decât cele din import. De asemenea dorim să aducem din China în România ultimele tipuri de suplimente naturiste pentru tratarea diabetului. Pe de altă parte, Centrul nostru îşi propune să ajute pacienţii să înţeleagă teoriile de bază ale medicinei tradiţionale chineze, să îşi însuşească aceste teorii şi să le poată pune în practică, iar pentru aceasta vom încerca pe viitor să tipărim broşuri pe această temă.
Personal consider că Centrul chinezesc pentru recuperarea bolnavilor de diabet este foarte necesar în România, pentru că după câte cunosc eu, sunt aici un număr de peste 1.500.000 bolnavi de diabet, din care câteva sute îşi pierd vederea anual, însă mult mai mulţi ajung la complicaţii renale grave, afecţiuni neuro-motorii, afecţiuni circulatorii ce duc în foarte multe cazuri la amputare. Iată de ce consider că metoda noastră care poate ţine sub control într-un mod eficient apariţia acestor complicaţii şi recuperarea organismului, deci dispariţia acestor complicaţii. În felul acesta pacienţii insulino-dependenţi pot elimina complet insulina sau o pot folosi în cantitate mult mai mică, iar cei care iau medicamente pentru scăderea glicemiei (non insulino-dependenţi) să nu mai ia aceste produse medicamentoase ce au tot felul de reacţii adverse, bolnavii de diabet ajungând în final să ducă o viaţă normală.
În China există însemnări despre diabet încă din antichitate, această afecţiune numită „setea care consumă” fiind consemnată în . Studii recente au demonstrat că folosirea aparatului pentru tratarea diabetului în asociere cu administrarea de produse pe bază de plante medicinale după reţete tradiţionale studiate de-a lungul secolelor de către medici renumiţi din China, reprezintă o metodă foarte eficientă pentru refacerea sănătăţii.
Speranţa noastră este ca bolnavii de diabet din România să aibă încredere în metodele chineze de tratament şi recuperare, pentru că ele funcţionează într-adevăr şi ar fi regretabil să nu fie încercate. Pentru ca pacienţii să poată fi îndrumaţi cât mai corect, am invitat special la noi un român, traducător de limba chineză care studiază plantele medicinale chinezeşti şi reţetele din plante de peste 10 ani şi care a descoperit o multitudine de reţete chinezeşti tradiţionale din care o mare parte sunt utilizate şi pentru refacerea organismelor afectate de complicaţiile diabetului. Cred că acest lucru este de real folos pentru pacienţii noştri interesaţi de astfel de tratamente.

<< Inapoi la lista de articole

Localizare

Unde ne gasiti

Adresa: Bucuresti, Rombului, 71B
Reper: Intersectie cu strada Antiaeriana
Tel: 021 420 30 02
0724 208 984
Fax: 021 420 30 02
Web: www.aparatdiabet.com
Facebook: Facebook

Program

LUNI: 08:30-17:00
MARTI: 08:30-17:00
MIERCURI: 08:30-17:00
JOI: 08:30-17:00
VINERI: 08:30-17:00
SAMBATA: 08:30-12:00
DUMINICA: INCHIS