21
MarAcneea persoanelor adulte
Dr. BABA IOAN CAMIL, Medic Primar, BIOINVEST
Acneea persoanelor mature - o afecţiune care nu trebuie neglijată
Dr. Baba Ioan Camil , medic specialist dermatovenerologie
O idee greşită des întâlnită este aceea că acneea ar fi boala ”adolescenţilor”. Este adevărat că majoritatea cazurilor se remit în jurul vârstei de 20 de ani, dar, din păcate, uneori acneea îi va însoţi pe pacienţi şi în următoarele decade de viaţă. Mai delicată este situaţia persoanelor care nu au suferit de acnee în adolescenţă, la care boala se instalează la maturitate, uneori după vârsta de 30 de ani. Indiferent de vârsta la care se instalează boala aceasta va dispare în decada 6 a vieţii.
Acneea persoanelor mature afectează predominant femeile, suportul acestui tip de afecţiune fiind unul genetic.
O altă idee neverificată practic este aceea că alimentaţia are un rol esenţial în generarea şi controlul acneei. Studiile arată contrariul, în sensul că diversele ”diete” nu duc la rezoluţia leziunilor. Există o singură excepţie notabilă şi anume iodul şi derivaţii ioduraţi, al căror consum excesiv agravează acneea.
Principala cauză în apariţia bolii la sexul feminin o constituie dezechilibrul sistemului hormonal legat de funcţia reproductivă determinat de ,sau în combinaţie cu, efortul şi stresul cotidian, precum şi de răspunsul emoţional la aceşti stimuli. Astfel aproximativ jumătate dintre femei experimentează o exacerbare a producţiei de sebum şi apariţia de leziuni acneiforme în săptămâna premergătoare perioadei de menstruaţie.
O altă cauză relativ frecventă o constituie tratamentele hormonale sau cu efect în sistemul hormonal precum utilizarea unor contraceptive nepotrivite. Nu în ultimul rând efortul susţinut şi odihna insuficientă agravează puseele acneiforme.
Un fapt deplin cunoscut este efectul inductor de acnee al multor produse cosmetice. Astfel, trebuie să fim atente atunci când alegem produse de îngrijire a tenului, acestea să fie marcate ca non-comedogenice.
Apariţia în timp scurt a unui număr mare de leziuni acneiforme la o persoană adultă fără istoric recent de acnee trebuie să determine prezentarea neîntârziată la medic deoarece există şi posibilitatea, din fericire rară, ca substratul dezechilibrului să fie unul tumoral.
Tratamentul acneei adultului trebuie să fie precedată de o evaluare biologică amplă care include investigarea metabolică, viscerală şi mai ales hormonală, aceasta din urmă fiind dominantă în ceea ce priveşte alegerea tratamentului şi formularea prognosticului.
După evaluarea completă pacientei/pacientului i se recomandă o schemă de tratament ce va cuprinde obligator un protocol de îngrijire a feţei cu un gel de curăţare şi/sau o soluţie micelară, la care se vor adăuga preparate topice cu efect seboregulator şi antibiotic. În funcţie de situaţia individuală se pot asocia antibiotice de uz sistemic şi preparate cu efect în sistemul hormonal (ex:contraceptive) sau derivaţi de acid retionoic de uz sistemic.
Toate recomandările terapeutice trebuie însoţite de consiliere în ceea ce priveşte reproducerea, deoarece majoritatea tratamentelor interferă cu sarcina.