Cele patru scopuri gresite ale copiilor din perspectiva adleriana

Toate comportamentele noastre – fie ele conştiente sau inconştiente, fie constructive sau distructive – sunt intenţionate şi consistente cu stilul vieţii. Oamenii sunt mereu îndreptaţi către un scop. Emoţiile pot fi văzute ca agenţi de motivare, combustibilul ce ne dă putere să ne îndreptăm către scopurile noastre. Identificând scopul unui comportament, ce încearcă să obţină sau ce obţine cineva cu acel comportament, ne permite sa facem schimbarea.
Întotdeauna, dacă vrem să ajutăm un copil să-şi schimbe direcţia, ar trebui să înţelegem ce-l face să se mişte. ”Permiteţi copiilor voştri să audă şi să vadă aspectele negative ale lumii în timp ce simt încă siguranţa influenţei parentale. Cu alte cuvinte învăţaţi-l pe copilul vostru să aiba grijă de el însuşi.” (A. Adler)
Uneori putem descoperi scopul comportamentului examinând rezultatul obţinut prin el. Sunt „patru scopuri greşite” ce pot fi urmate de copii. Este esenţial să le înţelegem ca să putem spera că redirecţionăm spre o abordare constructivă şi o integrare socială.
Psihologul şi pedagogul, Rudolf Dreikurs, spunea : „copilul este o fiinţă socială şi motivaţia principală a comportamentului său este dorinţa de a avea sentimentul că este acceptat şi apreciat ca membru al familiei sale (sentimentul de apartenenţă) ”.
Copiii vor cu disperare să aparţină. Dorinţa de a obţine atenţie necuvenită este primul scop greşit folosit de un copil descurajat pentru a simţi că aparţine.Unii copii infuenţaţi fiind de ideea greşită că sunt semnificativi atâta timp cât se află în centrul atenţiei, , îşi dezvoltă abilităţi şi găsesc modalităţi de a-i păstra pe ceilalţi ocupaţi cu el. Uneori, din nefericire, copiii nu reuşesc să obţină atenţia fiind drăguţi, şarmanţi, etc, şi atunci schimbă modul de abordare folosind metode de distargere, tachinând, agresând verbal, fizic, psihic şi distrugând bunuri. Comportamentul lor pare să spună: „ Sunt important atâta timp cât te fac să faci ce vreau eu ”.
Lupta pentru putere este al doilea scop greşit şi, este utilizat cu prisosinţă, în societatea contemporană. Este o mare greşeală să afişezi o putere superioară faţă de un copil însetat de putere, este inutil de-a dreptul. În bătălia imediat următoare şi care devine cronică, copilul dezvoltă abilităţi de folosire a puterii şi crede că are motive să se simtă lipsit de valoare dacă nu reuşeşte să-şi demonstreze puterea. Aşadar se ajunge la situaţia în care îşi găseşte satisafcţia doar dacă este agresiv şi tiran.
Un rezultat dezastruos al competiţiei între adult/ copil, al luptei de putere, îl reprezintă conturarea celui de al treilea scop greşit, anume răzbunarea.
Ştim prea bine că, în lupta de putere fiecare participant doreşte subordonarea celuilalt. Aşadar adultul doreşte să-şi manifeste autoritate şi implicit superioritatea, iar copilul este convins că nu se poate face plăcut şi că nu are putere, doar dacă îi răneşte pe ceilalţi şa cum de atfel o fac şi ei la rândul lor.
Cel de-al patrulea scop folosit de copilul total descurajat este acela că el încearcă să-şi demonstreze inadecvarea sa totală. Ceea ce simte este că nu are nici o şansă să reuşească, devine neajutorat şi-şi foloseşte neajutorarea exagerând orice slăbiciune sau deficienţă, tocmai pentru a evita sarcini unde ar putea eşua şi care i-ar spori ruşinea.
Să nu omitem din vedere faptul că dacă înlăturăm scopurile pe care el vrea să le obţină, comportamentele „speciale” (cele indezirabile), devin inutile.
Ce pot face adulţii/ părinţii în aceste cazuri?
Când suntem implicaţi într-o competiţie pentru putere, am putea să ne retragem de pe câmpul de luptă, să nu permitem să devenim parte a luptei. Când un copil încearcă să rănească, putem conştientiza că este descurajat, ar fi bine să evităm să ne simţim răniţi şi să evităm răzbunarea prin pedeapsă. Cum putem să-i semnalăm copilului că poate fi de folos, că are nevoie doar de un strop de curaj?; pregătindu-i experienţe prin intermediul cărora să-şi descopere abilităţi. În acel moment dechidem copilului drumul spre progres şi implicit spre o dezvoltare armonioasă, din punct de vedere emoţional.
Dar... De ce au nevoie copiii să reuşească? De cei 4 “C”!

• SĂ APARŢINĂ (CONNECT)

• SĂ FIE CAPABIL (CAPABLE)

• SĂ CONTEZE (COUNT)

• CURAJ (COURAGE)

să aparţină (...să se simtă securizat, ...să poată comunica cu cei din jur, ....să coopereze), „Cred că aparţin”
să se simtă capabil (să se simtă competent, ...să-şi asume responsabilităţi, ....să nu caute lupta de putere) „Cred că pot să fac asta”
să simtă că, contează (să se simtă valorizat....să simtă că poate contribui constructiv), „Cred că contez şi pot face o diferenţă”
să aibă curaj (să depăşească sentimentul de frică, să se simtă egal, încrezător şi curajos) „Cred că pot face faţă situaţiei”
Aş încheia citându-l pe Rudolf Dreikurs,
“Nu ne putem proteja copiii de viaţă, de aceea este important să-i pregătim pentru ea”
“Cea mai mare problemă este nu că părinţii nu sunt buni, ci aceea că sunt prea buni”