De ce mergem la psiholog?

Sunt lucruri care ne împiedică să apelăm la psihoterapie. Este ideea că trebuie să fii puțin nebun sau să ai probleme ciudate ca să mergi la un psihoterapeut. Trebuie să înțelegem că terapia nu este destinată unui grup anume de oameni, ci ea este pentru noi, toți. Este normal să fii câteodată confuz, anxios, în neclaritate cu privire la relațiile de cuplu, de familie, stresul cu privire la locul de muncă. Ca să mergi la terapie, condiția este să fii un om normal.
Oamenii se gândesc la situația ciudată de a împărtăși toate gândurile și trările cu cineva necunoscut. De ce să nu vorbești toate acestea cu un prieten?
Pentru că prietenii nu sunt antrenați să asculte, ei întrerup destul de mult discuția cu propriile păreri și experiențe
Este mai ușor să vorbești cu cineva care nu are informații anterioare despre tine, care nu are așteptări de la tine.
Terapeuții sunt ultimele persoane care judecă. Conceptul lor despre ce înseamnă un ”om normal” este mai flexibilă și mai expansiv decât cel al societății. Ei știu cât de neobișnuiți și surprinzători suntem. Întregul antrenament al psihologului îl ajută să nu pună etichete și să accepte diversitatea oamenilor. Acest lucru nu îi intrigă, ci din contră, îi motivează, de aceea au devenit psihologi. Ei sunt interesați de susținerea și ajutarea persoanelor din cabinet.
Prețul unei ședințe de terapie este echivalentul unei ieșiri în oraș, care poate să fie considerată constisitoare sau ieftină, depinde de valoare pe care i-o atribui.
Terapie este valoroasă pentru că majoritatea problemelor noastre se nasc datorită lipsei de insight: ce vrem, ce simțim, de ce acționăm într-un anume mod. Scopul terapiei este în primul rând cunoașterea de sine. Vorbind cu cineva care te ascultă în mod activ, după câteva întâlniri, reușești să forezi tot mai adânc în mintea și sufletul tău și să descoperi obiceiurile în comportament și gândire, pe care le-ai dobândit de-a lungul timpului. Patternurile ies la iveală și, astfel se pot observa modalitățile de abordare a unor relații și problematici care se repetă în mod disfuncțional.
Să știi să trăiești nu este un instinct, nu ne naștem cu el, ci este vorba de o aptitudine, iar unul din locurile unde înveți aceste aptitudini este în cadrul puțin ciudat, dar de fapt total normal și productiv al unei terapii.
Nu este un semn de slăbiciune să mergi la terapie, ci este un semn de sănătate mentală, de acceptarea a unei situații dificile.