Depresia ca desprindere si retragere din lume...

Depresia ca desprindere si retragere din lume...

"Cand ne abandonam, nu mai suferim. Cand ne abandonam, chiar si tristetii, nu mai suferim", spunea Saint-Exupery. Atunci cand viata ne-a sleit de puteri, intr-un prim moment si privita din afara, renuntarea ar putea aparea ca un refugiu.
Dar ca sa nu mai suferim, renuntam sa mai traim. Ne resemnam la o viata searbada pentru ca nu am putut sa traim fara durere. Din nenorocire, lucrurile nu merg asa, iar suferinta persista. Desigur, de indata ce incetam sa ne mai batem, dintr-o data resimtim o usurare, cel putin temporara. Renuntam, nu vom mai face eforturi, ne abandonam bolii. Dar, foarte curand, sosesc ruminatiile pe tema"am cazut foarte jos".
Incetul cu incetul, se instaleaza alte suferinte: nu cele ale esecului, ale doliului, ale pierderii, ci cele ale contemplarii de sine in neputinta; cele ale rupturii legaturii sociale, ale izolarii.