FACTORII DE RISC AI APARITIEI DEPRESIEI LA ADOLESCENTI

Evoluţia depresiei pe termen lung este dificil de evaluat in perioada copilăriei; studiile de specialitate au remarcat faptul că aproximativ 20% dintre copiii deprimaţi vor prezenta la vârsta adultă un episod depresiv major, în timp ce după pubertate, această proporţie depăşeşte 60% (Marcelli şi Berthaut, 2007).

La vârsta adolescenţei, episodul depresiv major durează între 7 şi 9 luni, iar 80% dintre adolescenţi se însănătoşesc după un an.

În perioada adolescenţei au loc adesea tentative de suicid la adolescenţii care prezintă unele cogniţii negative caracteristice depresiei: pesimism, sentiment de disperare, capacitate redusă de rezolvare a problemelor.

Factorii de risc ai apariţiei depresiei la adolescenţi sunt următorii:

· anxietatea;

· frica de contactele sociale;

· evenimentele de viaţă stresante;

· bolile cronice: diabetul sau epilepsia;

· conflictele în familie;

· decesul unui părinte;

· divorţul sau separarea parentală;

· consumul de substanţe;

· activitatea sexuală;

· antecedentele de depresie ale unui părinte.

Depresia se asociază cel mai des cu tulburările anxioase (30-80%), urmate de tulburările de conduită (10-80%) şi consumul de substanţe.

Pentru tratamentul depresiei clinice există următoarele tipuri de terapii eficiente: terapia comportamentală, terapia cognitivă şi terapia interpersonală (David, 2006).

Terapia comportamentală se bazează pe asumpţia că depresia poate apărea din cauza unui stresor care perturbă patternul comportamental al individului, ducând la o rată scăzută a întăririlor pozitive şi obiectivul său este de a asista pacientul în încercarea de a creşte frecvenţa şi calitatea activităţilor plăcute, prin tehnici de formare a abilităţilor sociale, tehnici de relaxare şi de modificare a stilului de gândire depresiv.

Terapia cognitivă este o abordare terapeutică activă, structurată, focalizată pe problemă, care porneşte de la asumpţia că depresia este menţinută de procesări informaţionale negative şi de distorsiuni cognitive, iar tratamentul vizează învăţarea pacientului să gândească adaptativ, pentru a-şi ameliora trăirile afective şi comportamentul.

Terapia interpersonală utilizează strategii orientate spre evaluarea simptomatologiei depresive, focalizarea pe probleme-ţintă, ameliorarea relaţiilor interpersonale şi prevenirea recăderilor.

Fragment din cartea Psihodiagnoza şi evaluarea clinică a copilului şi adolescentului, autor Steliana Rizeanu