Mitul copilului " hiperactiv" ADHD

ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă deficit de atenție/tulburare hyperkinetic.

Sindromul ADHD este o afecțiune-tulburare controversată cu variate ipoteze, cum că nu ar fi o problemă înnăscută, ci una indusă de modul de viață modern; aditivi alimentari, greșeli de educație parentală etc. Trebuie conștetizat faptul că, etichetarea de copi rău și crescut nu ajută. Afectați sunt milioane de copii, in special cei de sex masculin, raportul fetițe/băieți fiind de 1:4, dar din fericire Sindromul ADHD este una dintre bolile din sfera psihiatriei copilului ce poate fi tratat.

1.Cum se pot edifica părinții cu prezența acestei afecțiuni la copilul lor?

Din păcate, sindromul ADHD nu poate fi descoperit în timpul celor nouă luni de sarcină și nici nu se cunoaște o clauză concretă declanșatoare. Această afecțiune se poate manifesta la școlari, preșcolari și adolescenți. Având în vedere că sindromul ADHD a fost abordat încă din 1845 de Sir Heinrich Hoffman în cărți de medicină și psihiatrie, în 2012 trebuie să conștientizăm ca atare.

2.Care sunt simptomele sindromului ADHD?

În pofida faptului că nu se cunosc cauzele, studiile aprofundate pot releva simptomele:

•Incapacitatea copilului de a-și menține atenția, aceasta fiind perturbată de stimuli din jur (ignoră detaliile, greșește din neglijență, pare că nu ascultă când cineva i se adresează direct, nu respectă instrucțiunile, nu termină ceea ce a început, evită activitățile care necesită efort intelectual susținut etc.).

•Hiperactivitatea care duce la un comportament inadecvat cu contextul spațiu- socio-temporal.

•Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție) care îl determină pe copil să se implice în diverse activități chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.

3.Ce metode de tratament sunt folosite în cazul sindromului ADHD?

În întâmpinarea ameliorării și vindecării sindromului ADHD, în urma cercetărilor s-a elaborat un proces terapeutic ce cuprinde trei etape de bază:

•Evaluarea inițială. Ca parte a evaluării de diagnosticare medical sau specialistul de asistență sanitară, determină simptomele țintă și gradul inițial de afectare.

•Strategia terapeutică. Medicul stabilește o strategie terapeutică, prioritare fiind simptomele și ce tip de medicație se potrivește: stimulant sau non-stimulant.

•Monitorizarea simptomelor și adaptarea strategiei. Este parte importantă a tratamentului sindromului ADHD din diferite domenii (invățarea, rezultatele școlare, parametrii de socializare etc.) si din diferite medii (acasă, școală, grădiniță și în afara programului lor).

4. Este cazul ca părinții să se autosesezeze cănd au un copil energic?

Cu un simț al realității obiectiv, un semn de alarmă pentru părinți este bidirecționat:

1. Un copil poznaș, inventiv, cu atentța distribuită către un domeniu inedit sau nepreferat de către părinți nu trebuie să fie ostracizat sau vitregit catalogându-l și tratându-l “ca fiind cu sindromul ADHD”, doar pentru că nu satisface doleanțele, preferințele și aspectațiile părinților.

2. Este imperios necesar ca diagnosticul de sindrom ADHD să fie stabilit numai de un medic coroborat cu o evaluare neuro-psiho-motorie a copilului, criteriile fiind: manifestarea unor comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare; manifestarea a cel puțin șase astfel de comportamente în mod constant timp de cel puțin 6 luni, prezența unor simptome înaintea vârstei de 7 ani, copilul prezintă simptome repetat în activitățile recurente, prezența simptomelor fără să aparțină altor boli.