Un zâmbet cât o sută de cuvinte....

Atunci când ne simțim bine, suntem fericiți, auzim o glumă bună, râdem în hohote sau doar zâmbim, cei din jurul nostru ne spun adesea că ”se vede pe fața noastră”.

Zâmbetul este expresia clasică, exterioară a emoțiilor pozitive. Dar cum explicăm faptul că uneori zâmbim și atunci când nu trăim emoții pozitive? De ce facem acest lucru?

Sutem puși în situația de a ”părea” că ne simțim bine, că suntem fericiți deși nu este așa, cu alte cuvinte ascundem adevăratele trăiri de dragul relaționării sociale. În această situație spunem că folosim un zâmbet de ”politețe”, chiar dacă acesta este unul fals. Evenimentele sociale, de relaționare interumane impun anumite etichete și automat nevoia unui control emoțional.

Expresiile faciale ale emoțiilor au fost studiate cu scopul de a ne ajuta să ”facem față” relațiilor interumane complexe. Charles Darwin în cartea sa ”Expresia emoțiilor la om și animale” a afirmat faptul că expresia emoțiilor este universală, determinată biologic, indiferent de cultura și mediul din care provine individul. Psihologul american Paul Ekman a studiat expresiile faciale în diferite culturi și a demonstrat și susținut teoria lui Darwin. Mai mult, a identificat 7 expresii faciale specifice emoțiilor: furia, frica, dezgustul, bucuria, uimirea, tristețea și disprețul. Pornind de la acestea există multe alte variațiuni.

Este oare important să facem diferența între un zâmbet fals și unul autentic? În unele situații da, este important mai ales dacă avem nevoie să știm exact impactul unui eveniment asupra unei persoane – de exemplu la locul de muncă în relațiile profesionale - dar și în viața privată atunci când dorim ca relația pe care o avem să fie una de calitate. A ascunde adevăratele trăiri emoționale are rolul de a te ajuta în adaptare pe de o parte dar și de a relaționa superficial.

Revenind la modalitatea de exprimare a emoțiilor, ne întrebăm dacă există diferențe vizibile între un zâmbet ”autentic” și unul ”de politețe”? Evident există și studiile în acest domeniu au demonstrat-o.

Neurologul francez Duchenne de Boulogne a demonstrat că ”emoția bucuriei autentice se exprimă prin contracția simultană a mușchiului zigomatic major- care pornește de la pomeți spre colțurile din jurul ochilor- și a mușschilor orbiculari. Primul se supune voinței dar al doilea e mișcat de dulcile emoții ale sufletului”.

Având în vedere că există mușchi care nu pot fi controlați voluntar, putem presupune că toate zâmbetele în care se activează acești mușchi sunt autentice. Această presupunere este doar parțial adevărată. Actorii, de exemplu, pot să se comporte ca și cum ar simți bucurie în mod autentic. O explicație potrivită ar fi aceea că actorii au capacitatea- dobândită prin exercițiu- de a retrăi autentic o amintire care le generează emoția.

Va invit să exersați și dumneavoatră această abilitate: încercați, privindu-vă în oglindă, să vă amintiți o situație în care ați trăit emoții puternice de bucurie. Ce observați? Dar dacă emoțiile sunt de tristețe?