Clinica NeoVista - Articole

Importanta controlului oftalmologic la copii in primul an de viata



O vedere sănătoasă începe încă din primele luni de viață. Medicii oftalmologi recomandă ca primul control oftalmologic la copii să aibă loc cât mai devreme. 


Screening-ul oftalmologie este crucial la bebeluși pentru a depista și trata din timp orice afecțiuni oftalmologice care ar putea afecta dezvoltarea normală a vederii.

NeoVista este prima clinică oftalmologică din Constanța specializată în Oftalmologie Pediatrică, Strabism și Oculoplastică, iar fondatoarea sa Dr. Raluca Nițescu, subliniază importanța acestor controale timpurii pentru a asigura sănătatea oculară a celor mici. “Vreau să le spun părinților că nu există o vârstă minimă pentru a veni la controlul oftalmologic și că toată echipa de la NeoVista a lucrat pentru ca locul acesta să fie cât mai primitor pentru cei mici¨, a declarat Dr. Raluca Nițescu.

 


Un control oftalmologic de acest tip poate dura între 30 de minute și o oră, iar la final bebelușul va primi un raport medical detaliat cu rezultatele consultului. Scopul screening-ului oftalmologic este de a depista cât mai devreme afecțiunile oculare care ar putea să îi influențeze dezvoltarea vederii pentru a le putea trata în timp util. Acestea pot fi diagnosticate doar de către un medic oftalmolog pediatru în urma unor teste de specialitate adaptate copiilor mici. „Știați că nu există vârstă prea mică pentru primul control oftalmologic? Chiar dacă bebelușul tău are aparent o vedere normală, în primul an de viață se recomandă un control oftalmologic de rutină. Primii trei ani de viață sunt cei mai importanți ani pentru dezvoltarea vederii. Problemele de sănătate oculară diagnosticate și tratate cât mai devreme îi asigură copilului o vedere clară și o dezvoltare normală”, a adăugat Dr. Raluca Nițescu.

 


NeoVista a implementat un protocol complet de screening pentru micuții pacienți, care include: evaluarea acuității vizuale, sănătății oculare, măsurarea dioptriilor și un examen ortoptic. Cu acești pași simpli, medicii oftalmologi pediatri se asigură că bebelușul are o dezvoltare corectă a vederii. Acest protocol respectă studiile și recomandările din domeniu la nivel internațional, iar realizarea lui este posibilă datorită echipamentelor medicale performante, speciale pentru copiii mici.


Investiția semnificativă pe care a făcut-o NeoVista anul acesta, de peste un milion de lei, a adus în Constanța servicii oftalmologice la cele mai înalte standarde și aparatură de ultimă generație adaptate consultului copiilor de toate vârstele.

<< Inapoi la lista de articole

Localizare

Unde ne gasiti

Adresa: Constanta, Str Mircea cel Bătrân, 99c
Reper: Sala Sporturilor
Tel: 0374 499 499

Fax:
Web: https://www.neovista.ro
Facebook: Facebook

Program

LUNI: 09:00-19:00
MARTI: 09:00-19:00
MIERCURI: 09:00-19:00
JOI: 09:00-19:00
VINERI: 09:00-19:00
SAMBATA: 10:00-14:00
DUMINICA: INCHIS