GYNCARE CLINIC - Articole

Testul de sarcina



Pentru toţi cei care își doresc să fie părinţi, apariţia a două liniuţe pe testul de sarcină este o minune îndeplinită ! Şi de cele mai multe ori este primul instrument care îţi dă mult așteptata veste : esti însărcinată !

Este un prim pas – dar unul foarte important ! -   urmeaza și alţii spre a te asigura te vei bucura de o sarcină normală și vei avea un copil sănătos. Simplu și ușor de folosit, disponibil la orice oră, și cu un cost redus, testul de sarcină este un instrument extrem de folosit în cazul sarcinii atât de către femei cât și de medici.

Confirmarea sau infirmarea stării de sarcină este extrem de importantă în evaluarea generală și medicală a unei paciente în orice specialitate deoarece poate modifica radical procedeul terapeutic ce urmează a fi aplicat, fie că vorbim de un tratament medicamentos, sau de un act chirugical, astfel că, să nu fii surprinsa că ţi se va efectua sau cere sa faci un test de sarcină înainte să primești un tratament sau sa faci o investigaţie (de ex. investigaţiile radiologice, etc) sau altă procedură medicală !

 

De ce e important un test de sarcină ?

 

În majoritatea cazurilor,  absenţa ciclului (mai ales când regulat) poate să reprezinte singurul semn că ești gravida și atunci trebuie să faci un test de sarcină. Le fel și dacă ţi se pare că ciclul a fost unul modificat ca durată și cantitate / calitate (frecvent mai redus în durată, etc).

Dacă, pe lângă absenţa ciclului (sau un ciclu mai anormal), simţi că trebuie să îţi golești mai frecvent vezica urinară, că au apărut greţuri și pofte pentru anumite produse neobișnuite, că sânii s-au umflat și sunt mai sensibili, că ești mai obosită ca de obicei și/sau irascibilă, poate chiar mai constipată – acestea pot fi simptome de  sarcină – iar lista lor poate continua ! Apariţia lor trebuie sa îţi întărească suspiciunea prezenţei unei sarcini, și să încerci să o confirmi, în primul rând prin efectuarea unui test de sarcină. De obicei, apariţia acestor simptome se însoţește și de un test de sarcină pozitiv. Atenţie însă ! Un test de sarcină nu va fi niciodată 100 %.

De ce? În primul rand pentru că depinde de momentul efectuării lui: daca îl faci prea devreme (adică înainte de întârzierea următoarei menstruaţii) poţi să ai surpriza unui test (fals) negativ (și de fapt să fii gravidă !); testul de sarcină se va pozitiva în primele zile după întarzierea presupusei menstruaţii sau mai târziu. Invers, dacă ai urmat sau urmezi tratamente pentru infertilitate poţi să vezi mult doritul test de sarcină pozitiv, dar să fie o reacţie falsă datorită tratamentului administrat.

Există și boli care pot determina rezultate fals pozitive și anume coriocarcinoamele, deficienţele de Ig A, boala gestaţională trofoblastică, neoplasmele gestationale trofoblastice și diverse forme de cancere, de ex. cancerul pulmonar. Este foarte bine, ca, la cea mai mică bănuială că ai putea fii gravidă să nu iei medicamente (sau să ceri sfatul medicului care ţi le-a prescris), să renunţi la cafea, alcool, ţigări sau alte obiceiuri potenţial nocive pentru sarcină.

Trebuie să știi că există două moduri de a detecta prezenţa hormonului de sarcină (numit și hCG) în organism și implicit prezenta sarcinii: în urină și în sânge (mai precis și mai fiabil pentru că oferă o dozare cantitativă). Siguranţa absolută că ești însărcinată ţi-o da numai ecografia și determinarea nivelului de gonadotropină din sânge astfel că, în cazul în care testul de sarcină ţi-a ieșit pozitiv este bine sa verifici acest lucru făcând o ecografie de specialitate (este important să nu uiţi că un test de sarcină iţi spune DOAR că ești gravidă, nu ŞI UNDE se află sarcina !).

 Medicul te va întreba data ultimului ciclu avut, și dacă acesta este sau nu regulat; în funcţie de aceste date și de aprecierea vârstei gestaţionale a sarcinii îţi va efectua fie o ecografie endovaginală (de obicei pentru o vârstă a sarcinii mică), fie una abdominală, deci nu trebuie sa te îngrijoreze acest lucru.De asemenea, în funcţie de rezultatul acestei ecografii și vârsta cronologică a sarcinii, precum și a celorlalte semne ale sarcinii, medicul iţi poate recomanda determinarea hormonului de sarcină în sânge, fie pentru a confirma prezenţa sarcinii (dacă este foarte mică), fie pentru a vedea evoluţia ei și nu în ultimul rând pentru a exclude prezenţa unei sarcini situate în afara uterului (sarcină extrauterină).

Daca ai avut sarcină extrauterină în antecedente iar acum ești din nou gravida, medicul poate să îţi recomande direct urmărirea hormonului de sarcină din sânge, împreună cu o monitorizare foarte atentă (ecografie, analize de sânge, etc) până la confirmarea că sarcina ta este în uter și evoluează bine.

Urmărirea evoluţiei hormonului de sarcină este foarte importantă în a face diferenţa între o sarcină normală și una cu probleme. Nu trebuie să intrii în panică, medicul îţi va explica logica efectuării acestor lucruri, de multe fiind vorba de o confirmare sau măsură de siguranţă că totul merge așa cum trebuie. După ce te-ai asigurat că totul este bine, împreună cu medicul tau vei putea stabili planul de urmărire a sarcinii, evaluarea stării tale de sanate prin analize etc. și vei primi multe sfaturi și recomandări pentru frumoasa perioadă ce urmează în viaţa ta ! Nu ezita să întrebi și să ceri ajutor pentru orice lucru care îţi vine în minte.

Fără emoţii, doar nimeni nu s-a născut învaţat ! Acum să trecem puţin la partea tehnică....testele de sarcină ,atât cele din sânge, cât și cele din urină constau în detectarea  hormonului hCG (gonadotrofina corionică umană), care este secretat de ovulul fertilizat de un spermatozoid, imediat după implantarea lui în mucoasa uterină, la aproximativ o săptămână după fecundare.

Testele  din sânge se fac la un laborator de analize, au o precizie crescută  și pot confirma o sarcina mai devreme decât cele care folosesc urina și .  în funcţie de cantitatea de hCG detectată în sânge,  pot stabili vârsta embrionului. Testele de sânge iţi pot spune dacă ai rămas însarcinata în interval de 6-8 zile după ovulaţie (după ce ovarul a secretat un ovul), iar testele de urină pot detecta sarcina după circa două săptămâni de la ovulaţie. Însa unele teste de urină mai sensibile pot spune dacă ești gravidă la 6 zile după concepţie sau la o zi de întarziere a menstruaţiei.

Testele de sarcină pentru acasă pot fi cumpărate din farmacii dar și din multe magazine generale. Procedura de aplicare diferă de la test la test: unele presupun colectarea urinei într-un recipient și scufundarea unei tije în lichid, sau picurarea urinei cu pipeta într-un container special. Testele variaza și în privinţa intervalului cât trebuie să asteptaţi până apare rezultatul marcat prin culoare sau printr-un semn “+” sau “-“.

 Testul functioneaza prin legarea hormonului hCG, din sânge sau din urină, de un anticorp sau de un indicator. Anticorpul se va lega numai de hCG; alţi hormoni nu vor da un test pozitiv. Indicatorul obișnuit este o molecula pigment, prezentă într-o linie aflată de-a lungul testului de sarcină cu urina pe care îl efectuaţi la domiciliu.

Pentru a evita rezultatele fals negative (femeie însarcinată, dar testul este negativ) trebuie făcute la aproximativ 2 săptămâni de la concepţie. Indiferent de rezultat, se recomandă să fie refăcut un alt test la 2-3 zile de la primul.

Nu uita ! În cazul unui rezultat pozitiv la testul de sarcină, se recomandă consultul ginecologic pentru confirmarea  sarcinii și   monitorizarea gravidei iar consultaţia prenatală reprezintă un element major în diminuarea riscului matern și fetal și în identificarea unei sarcini cu un risc obstetrical crescut fiind mijlocul cel mai important de profilaxie a bolilor genetice.

Scopul este ca fiecare mamică să poată naște la termen, pe cât posibil, un făt normal ca greutate și parametrii fizici și biologici și cu posibilitate normală de dezvoltare !

<< Inapoi la lista de articole

Localizare

Unde ne gasiti

Adresa: Constanta, Str 1 DECEMBRIE 1918, 31, bl L28, B, ap 24
Reper: Kaufland, Casa Cultura,
Tel: 0726 969 345
0241 632 262
0783 393 991
Fax:
Web: /system.easypractice.net/book/gyncare#choose-service
Facebook: Facebook

Program