Prospect Romergan, drajeuri
Compozitie - Romergan, drajeuri
1 drajeu contine 30 mg maleat de prometazina. Fiole 2 ml continand clorhidrat de prometazina 0,05 g. Sirop aromatizat pentru copii continand prometazina maleat 124 mg si acid ascorbic 500 mg/100 g
Actiune terapeutica - Romergan, drajeuri
Prometazina este un antihistaminic H1 puternic, avand si proprietati antiemetice, anticolinergice, hipnotice, sedative/calmante, analgezice si anestezice locale.
Indicatii - Romergan, drajeuri
Tratamentul simptomatic al afectiunilor alergice ale tractului respirator superior, pielii, ochiului sau tractului digestiv; intolerante alimentare si medicamentoase; boala serului; reactii anafilactice sau transfuzionale (profilactic si curativ); stari de apatie si insomnie in cursul bolii hipertonice; tulburari de climax; varsaturi azotemice; sindrom neurotoxic; encefalite acute; insomnie; adjuvant in sedarea preoperatorie (chirurgie si obstetrica); sedativ in pediatrie.
Doze si mod de administrare - Romergan, drajeuri
Adulti: 1 drajeu, la culcare; la nevoie, doza poate fi crescuta pana la 2-4 drajeuri/zi. Copii: 1-1,5 mg/kg corp/zi. In afectiuni alergice, doza va fi repartizata in 2-3 prize, cu doza cea mai mare seara. Tratamentul se va face individualizat, sub supraveghere medicala, pe durata stabilita de catre medic: adulti - de la cateva zile pana la mai multe saptamani; copii - 5-7 zile. Adulti: in caz de urgenta se injecteaza intramuscular profund 1/2-2 fiole (25-100 mg). Copii: 1-5 ani, 1/2-1 lingurita sirop de 1- 2 ori/zi; 5-10 ani, 1-2 lingurite sirop sau 1/2-1 drajeu de 1-2 ori/zi.
Contraindicatii - Romergan, drajeuri
Hipersensibilitate la fenotiazine, depresii ale SNC, coma, nou-nascuti, prematuri.
Masuri de precautie - Romergan, drajeuri
Romergan se va administra cu precautie pacientilor cu astm, bronsita, bronsiectazii (prometazina creste vascozitatea secretiei bronsice si ingreuneaza expectoratia), afectiuni coronariene grave, glaucom cu unghi ingust, epilepsie, insuficienta renala sau hepatica, afectiuni uretro-prostatice (risc de retentie urinara), obstructii piloro-intestinale. Prometazina poate masca semnele intoxicatiei cu salicilati, ale obstructiei intestinale sau ale presiunii intracraniene crescute (prin suprimarea vomei). Se va evita expunerea la soare pe durata tratamentului cu Romergan (risc de fotosensibilitate cutanata). Nu se va administra Romergan bolnavilor tratati cu IMAO in ultimele 14 zile.Sarcina si alaptare: se va evita administrarea Romergan in perioada de sarcina (studii epidemiologice au evidentiat o usoara crestere a incidentei malformatiilor cardiovasculare la nou-nascutii ai caror mame au urmat un tratament cu prometazina in primele luni de de sarcina). Administrarea prometazinei in ultimele saptamani de sarcina prezinta riscul de somnolenta sau hiperexcitabilitate a nou-nascutului. Desi prometazina se regaseste in cantitati foarte mici in laptele matern, tratamentul cu Romergan va fi evitat in timpul alaptarii, datorita riscului de agitatie si iritabilitate ale sugarului. Efecte asupra capacitatii de conducere auto sau de exploatare a altor masini: prudenta in tratamentul ambulator, deoarece Romergan diminueaza performantele psihomotorii ale bolnavului.
Reactii adverse - Romergan, drajeuri
Somnolenta diurna, torpoare, ameteli, stari de neliniste, dureri de cap, cosmaruri, dezorientare, cresterea vascozitatii secretiei bronsice, uscaciunea gurii, anorexie, iritatie gastrica, palpitatii, hipotensiune, spasme musculare, miscari involuntare ale capului si fetei, tulburari de acomodare, constipatie, retentie urinara, reactii de fotosensibilizare cutanata, confuzie mintala sau excitabilitate la pacientii varstnici, hiperexcitabilitate paradoxala la unii copii. Rareori, in administrare de lunga durata, pot aparea: icter, diskinezie tardiva, anemie hemolitica, leucopenie si agranulocitoza.
-
22 Dec
Bun venit QzNxxcmzXLGCBTJ pe Webclinic.
-
22 Dec
Bun venit WMaVhCgsl pe Webclinic.
-
21 Dec
Bun venit XAEOqzaVq pe Webclinic.
- neurologie iasi
- chirurgie constanta
- doctor oftalmolog iasi
- cabinet endocrinologie iasi
- pneumologie constnata
- medic dermatolog oradea
- doctor chirurgie estetica constanta
- clinici iasi
- medic oftalmolog constanta
- rmn constanta
- medicina interna constanta
- cabinet reumatologie iasi
- doctor medicina muncii constanta
- cardiolog iasi
- doctor orl constanta
- doctor recuperare medicala constanta