Cabinet Individual de Psihologie Magda Moldovan

Cabinetul oferă servicii de diagnostic şi evaluare psihologică, psihoterapie cognitiv-comportamentală, autocunoaştere şi dezvoltare personală.


Şedinţele se ţin doar pe bază de programare (telefon sau e-mail).


 


Un psihoterapeut întruchipează un ajutor specializat şi îţi poate oferi răspunsurile pe care le cauţi. Îţi poate arăta diverse tehnici ale căror eficienţă e susţinută de ultimele cercetări în domeniu, dar şi de rezultatele pe care tu le vei vedea de la o şedinţă la alta. Eu, ca psihoterapeut, te pot ajuta să pui în practică ce ştii, dar şi să descoperi noi lucruri despre tine. Te pot ajuta să schimbi ce îţi doreşti, într-un mod controlat şi funcţional. Sănătos.


Fiecare dintre noi observă manifestarea mecanismelor sale psihologice în comportamentul cotidian şi în performanţa sa. Pentru a corecta problemele de suprafaţă, comportamentele nesănătoase sau relaţiile problematice cu ceilalţi, este util să identifici emoţiile şi gândurile tale, modul în care ai învăţat să interpretezi evenimentele, acţiunile proprii sau ale celorlalţi. Este util să descoperi cum te sabotează uneori felul în care gândeşti, felul în care acţionezi. Iar apoi, este necesar să le schimbi, dacă vrei să obţii un rezultat durabil.
Astfel, un scop al psihoterapiei constă în rezolvarea problemelor emoţionale, prin corectarea anumitor gânduri sau convingeri, adesea subiective şi nu mereu adaptate la realitatea obiectivă, care întreţin intensitatea nesănătoasă a unor emoţii şi frecvenţa cu care acestea apar. Scopul acestui proces este ca tu să dobândeşti suficiente cunoştinţe şi abilităţi pentru a face faţă cu succes la situaţiile imprevizibile sau chiar negative de viaţă, să iei cu succes decizii, să rezolvi probleme şi sarcini pe care uneori le eviţi sau amâni, să crezi în tine, să dobândeşti control asupra felului în care gândeşti şi în care interpretezi ce ţi se întâmplă, să alegi cum să te simţi!


Despre mine


Sunt psiholog practicant autonom în psihologie clinică şi psihoterapie cognitiv-comportamentală. Activez în cabinetul individual din 2013 şi ofer servicii de diagnostic şi evaluare psihologică, psihoterapie cognitiv-comportamentală, optimizare, autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Am absolvit studiile de licență în Psihologie în 2011, în cadrul UBB, Cluj-Napoca.
Am obținut atestatul de liberă practică din partea Colegiului Psihologilor România (COPSI) în 2012.
În ianuarie 2013 mi-am deschis cabinetul individual de psihologie.
Am absolvit programul de master în Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie în 2013.
Am realizat programul de supervizare în Psihoterapii Cognitive și Comportamentale în cadrul Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (APCCR).
La începutul lui 2016 am trecut la treapta de practicant autonom în ambele specializări.

Pe parcursul activităţii mele, am lucrat preponderent cu adolescenţi, adulţi şi vârstnici (16 -75 ani), cu diferite dificultăţi, în psihoterapie individuală sau întâlniri de grup. Am lucrat cu tulburări de anxietate (anxietate generalizată, tulburare de panică, anxietate socială, fobii specifice, tulburare obsesiv-compulsivă, stres post-traumatic), tulburări afective (depresie, tulburare bipolară), insomnie şi perturbări ale somnului, adicţii (ex. dependenţă de alcool, substanţe, jocuri), dificultăţi de adaptare (la situaţii profesionale, familiale, de cuplu, afecţiuni somatice), adaptare la boli cronice (creşterea aderenţei la tratament, managementul emoţiilor şi comportamentelor nesănătoase), doliu complicat, tulburări de personalitate (de tip evitant, dependent, obsesivo-compulsiv, depresiv, paranoid, schizotipal, borderline).

Am abordat cu pacienţii mei strategii de control al emoţiilor nesănătoase, identificarea, combaterea şi modificarea gândurilor şi convingerilor care întreţin problemele psihologice şi de relaţionare, dezvoltarea unui stil de gândire raţional şi sănătos, managementul comportamentelor nesănătoase, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare, dezvoltarea abilităţilor de decizie şi rezolvare de probleme, dezvoltarea abilităţilor de organizare, time-management, managementul stresului.

Începând cu 2014, am organizat şi susţinut workshop-uri de promovare şi de menţinere a sănătăţii psihice, pe teme diverse (despre motivaţie, despre emoţii şi gânduri nesănătoase, controlul emoţiilor, tehnici de control comportamental, tehnici de introspecţie, conştientizare şi acceptare, abilităţi şi tehnici de comunicare, comunicare în relaţia de cuplu, managementul activităţilor zilnice).

Sunt în continuare fascinată de natura umană, de creierul uman şi procesele sale psihice, la nivel personal şi interpersonal, motiv pentru care urmăresc cu entuziasm dezvoltarea continuă a propriei persoane şi a oamenilor cu care lucrez.


 


Localizare

Unde ne gasiti

Adresa: Cluj Napoca, Str Nicolae Titulescu, 31, , ap 15
Tel: 0742 148 730

Fax:
Web: www.psiholog-magda-moldovan.blogspot.ro
Facebook: Facebook

Program

Specializari
Produse/Servicii